căderea ei din largul cerului ca o năpustire spre lumea de dincolo
unde kilometri întregi de ziduri pătimaș construite
să ne acopere culoarea din obraji
mărșăluiau domestic printre fotografiile la minut
și era atât de mult în puținul meu
de sub respirație
încât deseori aș fi vrut să fiu
doar tu

nici nu mai știu de câte ori am săpat gropi în trupul meu de ieri
pagini nemișcate îmi țintuiau picioarele în lătratul cuvântului
unde mi-ai sălbăticit restul tandru al rândurilor
înșiruite ca un cor de păsări inutile
de-a lungul orbitor al ferestrelor deschise în carnea ta de femeie tânără
un șir indian aliniat să ne atace conturul cetăților
în care șiroiau întrebările condamnaților la sinceritate
și gardurile cu sârmă ghimpată în vârful degetelor
ne îmbrățișau prelung
de sânge

în tinerețea mea
nu mai trăiește nicio pădure
am venele murdare de mușcăturile pământului
când nu am mai rămas nimic
când nu am mai trăit în nicio evadare
adevărul chirurgical
al unei nașteri

în numele meu se aud oasele întrerupându-și
ritmicitatea desenată la începutul unei bătăi de inimă
deșertul de sub unghii
unde am exilat ultima parte din viața mea
și tu-ul rămas în urmă
ca un răspuns
necunoscut